Duritatea apei și pietrele la rinichi

Care este efectul apei dure asupra pietrelor la rinichi?

Abordăm această temă pentru că mulți dintre clienții noștri s-au interesat de acest aspect.

Dorim să oferim un răspuns cât mai actual și cât mai apropiat de realitatea științifică.

Filtrele de apă au un impact direct asupra cantității de calciu din apă, de exemplu filtrul de apă pentru uz casnic Aquasana AQ-4000 cât si celelalte filtre din gama Aquasana fac un motiv de mândrie din faptul că nu reduc nivelul de calciu si de magneziu din apa de băut.

La fel și dedurizatorul de apă fără sare care face ca apa să se comporte ca o apă moale cu aceeași cantitate de Ca si Mg în ea.

Acestea fiind spuse, încercăm în acest articol să vedem dacă este de preferat o apă cu duritate mai mare sau una cu duritate mai mică pentru sănătatea rinichilor noștri.

Deși în trecut apa dură era considerată un factor semnificativ în declanșarea bolilor cardiace, renale, neurologice, etc., studiile recente arată că aceasta, dimpotrivă, chiar ar avea beneficii pentru organismul nostru.

În cele ce urmează vom analiza, pe baza studiilor, efectele apei dure în raport cu bolile renale.

Efectele apei dure asupra aparatului urinar (rinichi, uretere, vezică, uretră)

Informații în ceea ce privește apa dură și formarea calculilor renali (pietre la rinichi), datează încă din anul 1979, cercetări fiind realizate în întreaga lume de diverși specialiști (SUA, Europa și Asia).

Dacă până în anul 1979 concepția împământenită a majorității era că apa dură formează calculii renali, se pare că acum, în 2020, după toate studiile efectuate în toți acești ani, această concepție a rămas încă aproape neschimbată!

Dar hai să vedem întâi ce sunt calculii urinari!

Litiaza urinară sau calculii urinari, popular denumiți “pietre”, sunt depozite dure de minerale și săruri care se formează în interiorul rinichilor (“pietre la rinichi”), ureterelor (mai rar) sau a vezicii urinare. Există trei tipuri de calculi urinari, care se pot forma:

– calculii din calciu sau din oxalați de calciu;

– calculii din fosfați amoniaco-magnezieni/struviți;

– și calculii din acid uric;

și unul ereditar (tulburare ereditară numită cistinurie, care formează calculi de cistină).

Printre numeroasele cauze ale apariției calculilor renali se numără greutatea corporală, unele afecțiuni medicale și unele medicamente și suplimente.

Calculii se formează mai ales când urina este concentrată, deoarece permite mineralelor să se concentreze și să adere (să devină lipicioase).

Tipul de calculi cel mai frecvent întâlnit este cel din calciu (oxalat de calciu). Aceștia se formează când calciul din urină se combină cu oxalații. Ficatul este sursa primară de oxalat endogen (1), dar acesta poate ajunge în organism și prin dietă, fiind o substanță naturală care se găsește în multe alimente (2). Alimentele cu un conținut ridicat de oxalat sunt nucile, ciocolata, pudra de cacao, sfecla, bamele, cartofii copți în coajă, cartofii prăjiți, cartofii dulci, zmeura, etc. (3).

Se știe că pacienții cu pietre din oxalat de calciu care își limitează aportul de calciu în dietă, vor forma mai mulți calculi, deoarece există mai puțin calciu disponibil în intestin pentru a se lega de oxalatul din dietă și de a reduce absorbția acestuia.

Cu alte cuvinte, cu cât avem mai puțin calciu în dietă, cu atât apare mai mult oxalat în urină. Medicii ne recomandă ca atunci când avem calculi din oxalați de calciu să consumăm lactate (iaurt, cașcaval, smântână, brânză), deoarece o creștere a cantității de calciu în dietă va scădea șansele creșterii nivelelor de oxalați de calciu din urină (4). In acest context se pune întrebarea, ce efect va avea apa dură?

Cum afectează calculii tractul urinar

Calculii pot afecta oricare parte a tractului urinar de la rinichi până la vezică; calculii mici sau fragmente rupte din cei mari, pot migra din rinichi către vezică, rămânând blocați la nivelul ureterelor (sunt mai rar întâlniți calculii care se formează direct la acest nivel), respectiv, pot migra din vezică, rămânând cantonați în uretră.

În ambele cazuri, de cele mai multe ori, pacientul experimentează dureri acute (durere continuă în zona lombară și/sau în zona inghinală, iar în cazul bărbaților, durerea se poate extinde și în zona testiculelor).

Pietrele de dimensiuni mici, trec de cele mai multe ori neobservate, eliminându-se prin urină. Deși litiaza urinară (urolitiaza) are cauze diverse, recomandarea universală este să se consume o cantitatea crescută de lichide, în special de apă (2,5 – 3 litri pe zi la adulți).

Câteva studii care cercetează influența durității apei asupra formării calculilor urinari

În ceea ce privește efectele durității apei asupra factorilor de risc urinar pentru calculii renali la pacienții cu nefrolitiază idiopatică, un studiu din anul 1999, realizat pe 18 pacienți cărora li s-a dat să bea 2 litri pe zi de apă de la robinet (1 săptămână), apă dură îmbuteliată cu un conținut de calciu de 225 mg/l (1 săptămână) și apă cu un conținut minim de calciu de 22 mg/l (1 săptămână), menținând un aport fix de calciu de 800 mg/zi, a arătat că aportul suplimentar de apă cu un conținut minim de calciu este preferabil apei dure, deoarece este asociat cu un risc mai mic de recurență a calculilor de calciu.

Apa dură, în comparație cu apa de la robinet și cea cu un conținut minim de calciu, a fost asociată cu o creștere de 50% a concentrației urinare în calciu în absența modificărilor excreției de oxalat (5).

Un alt studiu, dar mai recent (2012), efectuat pe 29 de indivizi (15 cu litiază urinară și 14 fără), care au consumat apă cu duritate minimă (în primele 2 zile), apă de la robinet cu duritate moderată (în zilele 3 și 4) și apă minerală (în zilele 5 și 6), a arătat că odată cu creșterea durității apei potabile crește și raportul calciu/gram-creatinină la pacienții cu litiază urinară dar nu si la cei fără. Rezultatele au fost interpretate din probe de urină de 24 ore colectate în zilele 2, 4 și 6 (6).

In cadrul unui studiu referitor la indivizi care nu sufereau de litiază urinară, dar totuși erau îngrijorați de faptul că alimentarea cu apă de la rețeaua publică poate duce la formarea calculilor urinari, din 2002, s-a făcut o anchetă pe 4833 de indivizi, care consumau apă de rețea de diferite durități în funcție de locația geografică a acestora. Pacienților li s-a evaluat biochimic urina la 24 ore. Rezultatele au arătat o relație inversă între duritatea apei și riscul formării calculilor din calciu.

Drept urmare, pacienții care au consumat apa cea mai moale, au avut șanse ca 3,4 decile să formeze calculi urinari pe viață, iar cei care au cosumat apa cea mai dură au avut șanse de 3,0 decile. Deși odată cu creșterea durității apei potabile, au crescut direct și nivelurile de calciu, magneziu și citrat din urina de 24 de ore, nivelurile oxalatului urinar, acidului uric, pH-ului sau volumului urinar nu au suferit modificări semnificative. Cu toate acestea, apa de la robinet poate schimba electroliții urinari la pacienții care formează calculi de calciu (7).

Alte cercetări au relatat că există dovezi substanțiale că un consum de apă potabilă cu niveluri ridicate de calciu nu crește riscul de a dezvolta calculi urinari, ci din contră, aceasta poate chiar reduce riscul dezvoltării acestora (mai ales a celor din oxalat de calciu). De asemenea, s-a mai precizat că nu există dovezi concludente cu privire la relația dintre duritatea apei și malformațiile fetale, funcțiile cognitive la bătrâni, diabetul și eczemele (8).

Un alt studiu în Iran în perioada 2007-2008 pe 1755 de pacienți din 24 de capitale provinciale, a arătat că nu s-a găsit nicio corelație între incidența formării calculilor urinari și cantitatea de calciu, bicarbonat sau duritatea totală a apei potabile. Mai mult, incidența formării calculilor urinari a fost invers legată de conținutul de magneziu din apa potabilă (9).

Dacă este să vorbim despre alte leziuni la nivel renal pe care apa dură le-ar putea provoca, un studiu pe șoareci din 2017 a demonstrat că șoarecii tratați cu apă potabilă care conținea cadmiu, plumb, aluminiu și fluor, și cu o duritate sub standardele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), nu au prezentat leziuni grave ale țesutului renal sau orice alte leziuni asociate cu boala cronică renală.

În schimb, la cei tratați cu apă potabilă care conținea cadmiu și fluor și avea duritatea maxim admisă de OMS, au fost decelate leziuni frecvente asociate cu boala cronică renală, în special fibroză interstițială, infiltrat celular interstițial mononuclear și atrofie tubulară a țesutului renal.

Mai mult, când șoarecii au fost tratați cu apă potabilă care excludea unul sau două elemente (cadmiu, fluor sau duritatea crescută), scleroza glomerulară segmentară focală și globală au fost absente, dar au putut fi observate fibroza interstițială, infiltrat interstițial cu celule mononucleare și atrofia tubulară a țesutului renal. O altă observație a acestui studiu a fost faptul că șoarecii tratați cu apă potabilă care conținea doar fluor, nu au prezentat leziuni specifice bolii cronice renale.

În plus, șoarecilor li s-a mai administrat apă potabilă cu a) arsenic, fluor și cu o duritate crescută, b) plumb, fluor și cu o duritate crescută, c) aluminiu, fluor și cu o duritate crescută, cu rezultate asemănătoare experimentului anterior.

În concluzie, acest studiu a arătat că severitatea toxicității cadmiului, plumbului, arsenicului, aluminiului, fluorului și durității apei potabile asupra rinichilor depinde de nivelurile de contaminare, precum și de efectele combinate ale acestor elemente chiar și la concentrații scăzute (10).

O concluzie pe scurt a acestei revizuiri a literaturii, în ceea ce privește formarea calculilor urinari datorită durității apei, ar fi că un conținut ridicat de calciu duce la hipercalciurie (creșterea cantității de calciu excretată în urină), dar cu toate acestea, alți factori influențează formarea calculilor, cum ar fi dieta, greutatea corporală, unele afecțiuni medicale, unele medicamente, etc., iar impresia generală pare să fie că apa dură ar ajuta la reducerea formării calculilor de calciu.

Care apă este cea mai bună pentru consum atunci când vine vorba de persoanele care suferă de “pietre la rinichi”?

După cum aminteam și la începutul acestui articol, rolul compușilor minerali din apa de băut în apariția calculilor urinari, au fost și sunt subiectul unor motive de îngrijorare.

De asemenea sunt și alte elemente, precum magneziul și bicarbonatul care joacă un rol crucial în prevenirea pietrelor la rinichi.

Conform studiilor, cea mai frecventă prezentare a nefrolitiazei sunt calculii de calciu idiopatici (cei apăruți fară ca pacientul să sufere de o boală sistemică). Formarea acestor calculi este determinată de suprasaturarea urinei cu oxalat de calciu și brushit (fosfat acid de calciu hidratat).

Aportul de lichide și nivelurile de citrat și calciu din urină influențează direct nivelul de suprasaturare. Riscul de formare a calculilor este crescut atunci când excreția citratului din urină este de peste 400 mg și a calciului de peste 200 mg (11).

Medicii ne sfătuiesc să consumăm un volum crescut de lichide pentru a preveni formarea acestui tip de calculi urinari.

În ceea ce privește influenta apei minerale bogate în calciu, magneziu și bicarbonat asupra compoziției urinei și riscul cristalizării oxalatului de calciu, studiile arată că apa minerală a condus la o creștere semnificativă a excreției urinare de calciu, când pacienții au consumat o dietă standardizată, iar când au consumat dieta obișnuită, aceștia au avut un volum urinar semnificativ mai mare și s-a remarcat o scădere a suprasaturarii cu oxalat de calciu.

Cu alte cuvinte, conținutul de magneziu și bicarbonat din apa minerală, a modificat favorabil pH-ul urinar, iar excreția de magneziu și citrat, inhibitori ai formării calculilor de oxalat de calciu, a contrabalansat creșterea excreției de calciu (12).

Tot pe tema acestui subiect, un alt studiu clinic efectuat pe pacienții care au suferit episoade multiple de calculi de oxalat de calciu, a concluzionat că apa de la robinet a produs o schimbare nefavorabilă a excreției de magneziu, iar apa minerală care conține calciu și magneziu, precum și cea utilizată în acest studiu, merita să fie luată în considerare ca fiind un posibil agent terapeutic sau profilactic pentru calculii renali (13).

Dacă totuși vă gândiți să investiți într-un filtru de apa care elimină o cantitatea variată de minerale din apă, adică va face apa mai puțin dură, va fi o investiție inutilă în acest context. Așa cum am menționat mai devreme, minerelele din apa dură (calciu, magneziu) și bicarbonatul conferă anumite beneficii persoanelor care suferă de calculi urinari.

Sfaturi pentru a evita formarea calculilor urinari (13)

• Schimbarea dietei și o hidratare adecvată. Cristalele se formează atunci când există prea mult oxalat în prea puțină urină. Dacă reușim să ne menținem hidratați pe tot parcursul zilei, putem ajuta la prevenirea calculilor urinari.

Cu alte cuvinte, un aport hidric suficient, un consum de alimente cu un conținut scăzut în oxalați, dar și anumite schimbări în stilul de viață, pot reduce dramatic incidența apariției și reapariției a calculilor de oxalat de calciu.

• Încorporarea alimentelor care conțin calciu în dieta noastră, este un alt sfat care ar putea ajuta la prevenirea calculilor urinari. În acest fel, oxalatul se va lega de calciul din intestin, în locul celui din urină.

Dacă aveți restricții în privința aportului de lichide sau a calciului, cel mai bine este să discutați cu medicul dumneavoastră.

• Țineți nivelurile de sare scăzute, la fel și cu zahărul sau alți îndulcitori. În ceea ce privește sarea, se crede că o dietă bogată în sodiu va declanșa un mecanism care va crește reabsorbția apei în organism, rezultând o urină mult mai concentrată, care poate fi favorabilă dezvoltării calculilor urinari.
• Moderați aportul de proteine din carne. După cum arată un studiu din 2014, consumul de proteine animale este asociat cu creșterea acidului uric în urină și ser (la pacienții sănătoși). Peștele are un conținut mai mare în purină (compus organic heterociclic cu azot) față de carnea de vită sau de pui, după cum a arătat valoarea crescută a acidul uric din urina de 24 ore a pacienților. Cu toate acestea, după cum a arătat indicele de saturație, carnea de vită a avut o predilecție marginal mai mare spre a favoriza formarea calculilor urinari în comparație cu peștele sau carnea de pui (20).

Pacienților care suferă de calculi urinari le este recomandat să limiteze aportul de carne de vită, pui sau pește.

Concluzii

• Un conținut ridicat de calciu duce la hipercalciurie, dar cu toate acestea, alți factori influențează formarea calculilor urinari, cum ar fi dieta, greutatea corporală, unele afecțiuni medicale, unele medicamente, etc.
• Impactul general pare să fie că apa dură ar ajuta la reducerea și prevenția formării calculilor de oxalat de calciu.
• În ceea ce privește alegerea tipului apei de băut, conținutul de minerale variază în funcție de tipul apei, iar conținutul ridicat de magneziu și bicarbonat din apă este, de asemenea, recomandat pacienților care suferă de calculi renali.
• Dieta corespunzătoare și un aport de apă crescut sunt elemente cheie pentru a reduce formarea calculilor urinari.
• Cel mai de preț sfat este să consumăm un volum crescut de lichide pentru a preveni formarea calculilor urinari.
• Apa minerală, mai ales cea bogată în calciu, magneziu și bicarbonat, merită să fie luată în considerare ca fiind un posibil agent terapeutic sau profilactic în tratarea sau prevenția calculilor renali.

În continuare vă prezentăm o documentare mai veche pe această temă, și aici concluziile converg cu cele de mai sus.

Vom vedea în rândurile următoare care sunt rezultatele cercetărilor științifice asupra efectului durității apei și care a fost evoluția cercetărilor asupra acestui subiect.

Am găsit și conspectat următoarele articole de cercetare științifică pe subiect:

Observăm că avem informații despre cercetări care au început încă din 1979 și care sunt realizate în întreaga lume din SUA până în Europa și Asia.

Se pare că înainte de 1979 era încetățenită și în lumea medicală credința că duritatea apei influențează direct formarea pietrelor la rinichi. Cercetările au pornit de la aceasta premisa și au dovedit că mai degrabă ar fi o dependență inversă, adică cu cât este mai mare duritatea apei cu atât mai mică este frecvența calculilor și a litiazei renale.

Din lista observăm că din 18 cercetări doar doua (2) dintre ele (11%) conclud ca ar fi o relație directă dar numai în anumite condiții.

Trei cercetări (16%) susțin ca ar fi o relație inversă.

Majoritatea de 13 cercetări (72%) susțin ca nu ar exista o corelație (sau dacă există acesta este nesemnificativă sau neclară) între duritatea apei și formarea nisipului și pietrelor pe tractul urinar.

În 1974 datele din spitalele Americane arătau o creștere a numărului de litiaze renale. Studiindu-se corespondența dintre acestea și duritatea apei din zonele respective s-a observat că există o dependență inversă (1).

Deși consideră că duritatea apei nu ar trebui sa îngrijoreze, Schuster J din SUA consideră ca apa din fântâni sau puțuri prezintă un risc mai mare cu 50% decât apa de la rețea (2).

Cercetătorii britanici, care au studiat incidența pietrelor urinare în 18 orașe din Anglia, consideră că o influența mare o au standardele bune de trai mai mult decât duritatea apei și factorii climatici. (3)

Deși nu au găsit o corelație concludentă între concentrația de calciu și magneziu din apa de la robinet și incidența pietrei urinare, un grup de cercetători japonezi au descoperit ca particularitățile geologice locale (bazalt, granit, calcar) influențează diferit și cea mai mare influenta o are apa din zonele calcaroase (4).

Studiind incidenta în funcție de duritatea apei și diferențele climatice, cercetătorii spanioli au găsit ca numărul maxim de afecțiuni apar vara sau toamna târziu și nu au găsit vre-o legătură cu duritatea apei (7).

O idee interesantă care credem ca necesită o mai bună aprofundare este cea a cercetătorilor americani (10) care concluzionează ca nivelul hidratării este mai important decât duritatea apei.

Un grup de cercetători din Suedia concluzionează faptul că aciditatea organismului ar influenta în mod direct eliminarea mineralelor și că o cantitatea suficientă de carbonat de hidrogen în apă ar ajuta acest lucru (15).

Duritatea apei NU are o influenta directa asupra formarii pietrelor sau nisipului la rinichi

Având în vedere concluziile cercetărilor realizate în acest interval de 21 de ani putem spune cu convingere că duritatea apei are o influență nesemnificativă asupra frecvenței pietrelor la rinichi.

Din cercetări desprindem că pot fi factori mai importanți decât duritatea apei precum: nivelul de hidratare al organismului, proveniența apei dure (puț, fântână, rețea, tipul de sol) și nivelul de trai.

Având în vedere complexitatea aspectelor care pot influența apa și mai ales că fiecare persoana reacționează în mod diferit, este bine ca suferinzii de litiază sau pietre sa verifice modul de reacție al organismului propriu la apă dura din zona în care locuiesc.

Filtrele de Apă Aquasana și duritatea apei

Filtrele de apa potabilă Aquasana elimină din apa clorul, metale grele, paraziții intestinali, impuritățile și poluanții. Aceste filtre nu elimină mineralele utile precum calciul și magneziul dacă acestea sunt în concentrații normale.

În situația când apa potabilă are o duritate foarte mare atunci filtrele scad concentrația acestora reducând duritatea apei.